KOMPANIA7 1980

Cine a baut apa de mare, sufla si in vodka….

POLITIKIA

Posted by Paul pe 16 Martie 2010

ION  FRIPTU   si..IAN RAINBURG  

 

În cazul în  care STATUL  român nu va da dovadă de VOINTA POLITICA, de implicare în rezolvarea problemei PENSIEI, nu ne rămâne decât să apelăm la marele nostru artist, Constantin TĂNASE, care ne-a lăsat moştenire un „algoritm de calcul al pensiei” valabil pentru spiritul tranziţiei noastre nesfarsite.

"Altă chestie
E scoaterea la pensie
Astăzi eşti funcţionar
Însă mâine pensionar.
Poate te interesează
Pensia cum se calculează.
Ei, uite cum se calculează:
Din 35 de ani servici
Care vor fi socotiţi
Scazi primii ani de şcoală 
Şi absenţele de boal, 
Zilele de sărbătoare,
Orele suplimentare,
Plus un an şi patru luni.
Tragi o linie şi aduni.
Pe urmă împarţi la cinci, apoi
Ce-ţi dă înmulţeşti cu doi,
Scazi anul când te-ai născut,
Adaugi tot ce-ai scăzut
Şi la cifra ce-a ieşit
Pui un zero la sfârşit.
Anii pentru însuraţi
Se vor socoti dublaţi
Adică ani de război
Socotind că-n vremea asta
Te-ai războit cu nevasta.
La totalul obţinut
Pui trei zero la-nceput
Scazi anii de celibat
Ridici restul la pătrat
Şi-astfel într-o primă fază
Afli sumele de bază.
Apoi le extragi la toate
Rădăcinile pătrate
Şi la suma dobândită
Aplici cota cuvenită,
Care nu trebuie să fie
Mai mare de 5 la mie.
Din suma rămasă brută
Scazi 4 şi 8 la sută
Trei la mie la pompieri,
Impozitul pe averi.
Supracota respectivă,
Taxele pentru colivă,
Cinci la sută pentru dric,
Pe urmă nu mai scazi nimic.
Din totalul rezultat
Verşi 2/3 la stat
Şi restul ţi se cuvine
Nu ştiu dacă mă exprim bine!

Sorry, the comment form is closed at this time.

 
%d blogeri au apreciat asta: